_ap_ufes{"success":true,"siteUrl":"perfect-ask.com","urls":{"Home":"http://perfect-ask.com","Category":"http://perfect-ask.com/category/viata/animale/","Archive":"http://perfect-ask.com/2017/03/","Post":"http://perfect-ask.com/creierul-omului-batran-2/","Page":"http://perfect-ask.com/detalii-contact-2/","Attachment":"http://perfect-ask.com/?attachment_id=50535","Nav_menu_item":"http://perfect-ask.com/59/","Advanced_ads":"http://perfect-ask.com/advanced_ads/perfect-ask-info-adnow-sidebar/"}}_ap_ufee

Articole Populare

Cum curăţim încălțămintea din piele întoarsă de sare, grăsimi şi noroi

Pantofii sau botinele din piele întoarsă se privesc foarte bine şi sunt deosebit de eleganţi. Însă vremea instabilă de la noi o face să sufere mult şi să necesite o îngrijire mai specială, căci noroiul, sărurile şi grăsimile se depun uşor pe pielea întoarsă. Din acest motiv mulţi dintre noi renunţă la acest tip de încălţăminte, preferând materialele mai practice din acest punct de vedere.

În prezent pe piaţă există soluţii destul de bune pentru protejarea încălţămintei din piele întoarsă. Dar ce-i de făcut dacă încălţămintea totuşi s-a murdărit, cum o putem curăţi rapid?

Redacţia Perfect-ask.com vă propune un şir de măsuri pe care să le luaţi în asemenea caz:

1. Uscaţi încălţămintea, umplând-o cu hârtie. Uscarea trebuie să se petreacă în mod natural, fără surse suplimentare de căldură.

2. După ce se usucă, pantofii trebuie curăţiţi cu o perie specială din cauciuc, dar dacă nu aveţi aşa ceva puteţi folosi o gumă de şters sau coajă de pâine de secară.

3. Dacă pe încălţăminte au rămas urme de sare, înmuiaţi un burete în apă, apoi daţi-l cu un săpun de casă fără coloranţi şi ştergeţi pantofii. Spuma o puteţi înlătura apoi cu buretele curat.

4. Urmele de sare pot fi înlăturate de asemenea cu ajutorul unei soluţii de amoniac şi apă în proporţie de 1:4. Înmuiaţi o bucată de pânză în această soluţie şi ştergeţi urmele de sare, apoi mai ştergeţi o dată încălţămintea cu o pânză curată.

5. Uscaţi încă o dată încălţămintea, apoi ştergeţi-o cu o perie moale. Dacă aveţi spray hidrofob, aplicaţi-l conform instrucţiunilor.

6. Micile zgârieturi pot fi eliminate cu ajutorul unui amestec din 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu şi 1 pahar de lapte degresat. Ştergeţi periodic pantofii cu această soluţie.

7. Petele de grăsime se înlătura uşor cu ajutorul gazului pentru brichete. Înmuiaţi în el o bucată de pânză şi ştergeţi pata, iar după o oră ştergeţi-o cu o perie moale. Dacă pentru încălţăminte s-a folosit vopsea de calitate reduse, ea îşi poate schimba culoarea în acel lor, de aceea vă recomandăm să faceţi mai întâi o probă într-un loc mai puţin vizibil de pe încălţăminte.

8. De asemenea petele de grăsime pot fi eliminate cu ajutorului amidonului sau pudrei de talc. Presuraţi praful pe pată şi aşteptaţi o oră, după care ştergeţi pata cu o perie moale. Metoda e deosebit de eficientă împotriva petelor proaspete.

9. Dacă pielea întoarsă are o culoare deschisă, ea poate fi curăţită de pete de sare şi alte murdării cu ajutorul unei soluţii din 1 pahar de apă caldă, 1 linguriţă de peroxid de hidrogen şi 1 linguriţă de amoniac. Înmuiaţi în această soluţie un disc de bumbac şi ştergeţi cu atenţie încălţămintea.

10. Încălţămintea din piele întoarsă de culoare maro poate fi îngrijită cu ajutorul zaţului de cafea. Aplicaţi zaţul umezit pe pantofi şi ştergeţi-i puţin cu o perie moale, iar după ce se vor usca ştergeţi-i cu o perie curată.

11. Pielea întoarsă de culoare albă poate fi curăţită cu ajutorul unui amestec de praf de cretă şi praf de dinţi în proporţie de 1:1. Aplicaţi amestecul pe încălţăminte şi lăsaţi-l pentru câteva ore, apoi ştergeţi bine pantofii cu o perie moale.

 

Autor text: Perfect-ask.com

Comentarii

Comentarii

error:
x
Urmăreşte Perfect Ask :